Nu existau surprize mari, dar nici nu părea nevoie de ele. Stabilitatea devenise forma noastră de fericire.
Robert era un om atent la detalii, calm, mereu implicat în viața fiicei noastre. Ava era centrul universului nostru mic, iar tot ceea ce făceam părea să se învârtă în jurul ei.
Iluzia unei zile perfecte
În acea dimineață, totul părea la fel de normal ca întotdeauna. Robert îmi trimisese o fotografie cu Ava, plină de culori și lumină, sugerând o zi fericită într-un loc de poveste. Disneyland părea alegerea perfectă pentru o sâmbătă obișnuită.
Imaginea era convingătoare. Prea convingătoare pentru a ridica întrebări.
Eu rămăsesem acasă, prinsă între o comandă de cusut și o mașină de cusut care cedase exact atunci când aveam mai multă nevoie de ea. Era genul de ironie mică a vieții, suficient de frustrantă încât să-ți ocupe atenția complet.
Așa că am ales să continui planul alternativ: să merg la casa de la lac, unde aveam o mașină de cusut mai veche, dar funcțională.
