Aitana trăia de mult într-o realitate în care violența devenise ciclică, ascunsă în spatele aparențelor de normalitate. Relația în care se afla nu începuse ca un coșmar, ci ca o promisiune elegantă de siguranță și stabilitate. În timp, acea promisiune s-a transformat într-un mecanism de izolare, manipulare și frică.
Prietenii dispăruseră treptat din viața ei, deciziile îi erau controlate, iar fiecare gest era monitorizat sub pretextul grijii. În exterior, totul părea perfect: un partener respectat, un avocat cunoscut, o imagine publică impecabilă. În interior, însă, realitatea era complet diferită.
Un frate ca singură ancoră
Singura constantă din viața ei fusese fratele ei, o prezență stabilă, legată de amintiri din copilărie și de o protecție instinctivă. El era simbolul unei lumi în care pericolul putea fi înfruntat direct, fără mască și fără jocuri psihologice.
Când durerea a devenit insuportabilă, numele lui a fost primul la care s-a gândit. Dar destinul a intervenit înainte ca intenția să se împlinească.
