Ceea ce se manifesta nu era doar lipsa de empatie, ci o structură construită fără ea. Fiecare reacție era filtrată printr-o logică a confortului propriu, în care orice element perturbator trebuia eliminat sau relocat.
În această logică, chiar și legăturile de sânge deveneau secundare în fața stabilității percepute a unui stil de viață.
Partea a V-a: Începutul desprinderii
Momentul în care tăcerea devine decizie
În interiorul meu, nu a existat o explozie emoțională, ci o liniște graduală. O formă de desprindere care nu avea nevoie de cuvinte pentru a se finaliza. Spațiul care fusese numit „acasă” începea să își piardă definiția.
Nu mai era un loc de întoarcere, ci un loc de observație. Un spațiu în care realitatea relațiilor devenea vizibilă fără filtrul așteptărilor.
