Deși protocolul impunea distanță profesională, Anna începuse să perceapă camera 307 ca pe un spațiu diferit. Era ca și cum tăcerea de acolo avea densitate, iar aerul reacționa la prezența ei. În anumite momente, dispozitivele de monitorizare păreau să înregistreze variații minime care nu aveau o explicație clară.
Nu era vorba despre miracole sau iluzii. Era vorba despre ceva ce încă nu fusese înțeles pe deplin.
Umbrele din jurul pacientului
Dosarul lui Grant Carter nu era complet accesibil personalului obișnuit. Existau secțiuni restricționate, marcate cu protocoale administrative neobișnuite. Vizitele externe erau inexistente, iar istoricul său medical părea să fi fost construit cu grijă, dar și cu omisiuni evidente.
În jurul acestui pacient se formase o zonă de discreție care nu era tipică pentru cazurile de comă standard. Acest lucru, deși subtil, alimenta o curiozitate pe care Anna încerca să o țină sub control.
