Decizia care fusese deja luată înainte de a fi rostită
Momentul în care mi s-a sugerat plecarea nu a fost o decizie spontană, ci confirmarea unei hotărâri deja implementate în tăcere. Spațiul fusese reorganizat fără mine, iar prezența mea devenea doar o eroare de sistem.
Argumentele invocate nu erau personale în aparență, dar erau profund personale în consecință. Ele transformau vulnerabilitatea mea într-un inconvenient administrativ, ca și cum existența mea trebuia justificată prin utilitate imediată.
