Michel avea 72 de ani și o viață care, privită din exterior, părea ștearsă de context. Locuia singur într-o rulotă veche, retrasă la marginea unei zone aproape uitate. Nu avea lux, nu avea familie prezentă, dar avea o demnitate tăcută care nu se vedea la prima privire.
În ziua aceea, mersese la cumpărături. O activitate simplă, obișnuită. Dar corpul său, slăbit de vârstă și oboseală, cedase brusc pe drumul de întoarcere. A căzut, s-a rostogolit ușor pe o pantă și a rămas acolo, între frunze și liniște, cu cumpărăturile împrăștiate pe pământ.
Momentul întâlnirii
Louis și Théo nu au trecut mai departe. Au auzit un murmur slab, o chemare aproape stinsă, și au urmat instinctul. Ceea ce au găsit nu era doar un om căzut, ci o fragilitate umană pură, expusă fără protecție.
Ajutorul lor nu a fost spectaculos. A fost simplu, direct, uman. L-au ridicat, i-au oferit apă și au rămas lângă el până când respirația i s-a stabilizat.
